Grenoble

Publicat în Franta, Transport de în December 3, 2013 0 comentarii

A venit vacanţa cu trenul din Franţa. Şi am ajuns la Grenoble

În primăvară, pe 23 mai, am plecat spre Grenoble. Ne-am tot sucit în privinţa transportului. Iniţial, ne-am gândit să închiriem o maşină, pentru o săptămână, cât urma să stăm în sudul Franţei, dar am renunţat la idee după ce am găsit nişte last minutes foarte ok la AirFrance. Când am vrut să facem rezervările, am descoperit că, de fapt, oferta selectată de noi nu există. Ok. Era deja ora prânzului, mult prea târziu pentru a mai închiria maşina şi a pleca spre Grenoble. De la Paris la Grenoble sunt aproape 500 de kilometri, iar pe şosea, drumul ăsta mănâncă timp. Cum altă opţiune nu mai exista, am mers la Paris Gare de Lyon şi am întrebat de TGV. 312 Eur, două bilete, dus-întors. Durata călătoriei: 3 ore şi 15 minute. Perfect! Am luat biletele, ne-am urcat în TGV şi am pornit spre Grenoble.

Grenoble

Călătoria cu TGV nu e ieşită din comun. Doar că peisajul defilează pe lângă tine cu 300 km/h constant 🙂 În tuneluri, ţi se înfundă tare urechile; noroc că nu sunt prea multe până la destinaţie. Trenul face două ore până la Lyon, iar de acolo până la Grenoble, încă o oră şi un sfert, pentru că linia nu mai suportă TGV-ul. Condiţiile din TGV nu sunt cele mai fericite, mai ales dacă ai noroc să călătoreşti alături de nişte indivizi care nu sunt prieteni cu apa şi săpunul.

Am ajuns la Grenoble în jur de ora 18, iar în gară ne aştepta domnişoara Marin. Eu şi Mariana suntem prietene din facultate, de când i-am aruncat eu privirea de “nu mişcă nimeni, vă omor pe toţi” :)), în prima zi de şcoală. Între timp, ea a făcut un semestru ca Erasmus la Universitatea Stendhal I din Grenoble, iar apoi a plecat, tot acolo, la master. Şi dusă a fost, acum locuieşte în Grenoble şi ne-a lăsat să stăm pe capul ei şi al prietenului ei o săptămână. Mulţumiiiim, Mariana! Mulţumiiiim, Amine! 🙂

În prima seară, evident că ne-am întins la poveşti până la ore indecent de mici. Când ne-a furat somnul şi am plecat spre dormitor, de fereastră se loveau nişte fulgi mari de zăpadă. Ninsoare în luna mai. Minunat. Vineri, am ieşit să vedem oraşul, iar Mariana s-a gândit să ne ducă pe La Bastille. Până să ajungem acolo, am rămas cu gurile căscate după ce am văzut Alpii care înconjurau tot oraşul. Wow. Trebuie să mergeţi acolo, trebuie să mai mergem şi noi. Eventual, în plin sezon de iarnă, când se poate schia în apropiere. E absolut fabulos peisajul.

La Bastille este un view point foarte bun pentru Grenoble. Puteţi urca fie pe jos, fie cu telecabinele sferice. Noi am preferat prima opţiune şi am ajuns sus, evident, gâfâind şi transpiraţi. Dar a meritat. Priveliştea e încântătoare. Vremea se stricase între timp şi am stat să urmărim cum un front imens începea să acopere oraşul şi să îmbrace într-o perdea de ploaie munţii din apropiere. În 15 minute, am ajuns la baza La Bastille şi am plecat spre centrul vechi al oraşului. Aceasta este partea cea mai frumoasă din Grenoble, cu străzi înguste şi pietruite, cu o mulţime de restaurante si de baruri pitoreşti. Ne-a plăcut şi suntem siguri că, pe o vreme însorită, centrul e şi mai frumos.

Sâmbătă, vremea s-a îndreptat şi am pornit spre centrul de închirieri al Europcar pentru a închiria o maşină. Aveam nevoie de ea pentru a merge, duminică, la mitingul aerian organizat cu ocazia aniversării a 60 de ani de la înfiinţarea formaţiei de acrobaţie Patrouille de France, şi pentru excursia la Serres, programată pentru luni. Ne-am uitat pe hartă, am văzut unde e centrul de închirieri şi am ajuns acolo la timp. Doar că totul era închis. Fără orar pe uşă, fără număr de telefon. Nimic. Cu noi, mai aştepta şi un tip care voia să lase maşina. A bătut în poartă, a dat telefoane. Nu i-a răspuns nimeni. Evident, ne-am întors acasă şi i-am povestit Marianei. Şi, din vorbă în vorbă, Mariana ne-a spus că sediul lor este în pasajul gării. Adică, în altă parte decât acolo unde era indicat pe harta de pe site-ul lor. Ok, am mers din nou. Am vrut să închiriem maşina pe numele lui Alex, dar să plătesc cu cardul meu, pentru că acolo erau banii. No way, nu se poate. Mai mult, am constatat că nu puteam plăti nici cu cardul lui Alex, chiar dacă am fi mutat banii dintr-un cont în altul, pentru că ei acceptă doar Visa şi Mastercard, nu şi Visa Electron. Domnul de la ghişeu era foarte relaxat şi ne-a sugerat să mergem la colegul său de vis-a-vis, de la Avis, că poate ne ajută el.

După ce ne-am tot chinuit să găsim o soluţie, a venit Amine şi ne-a împrumutat maşina lui. Mulţumiiiim, din nou, Amine!

Drept urmare, duminică dimineaţa, la ora 3, ne-am trezit şi am pornit spre Salon de Provence. Am ales drumurile naţionale pentru că ştiam că sunt mai libere şi nici nu a trebuit să plătim taxa de autostradă. Care costa, pentru un dus-întors, peste 50 Eur. Drumul de la Grenoble la Salon de Provence a durat cinci ore şi a fost extrem de lejer şi de liber. Am putut admira, la răsărit, întinderile provensale, luminate de un soare timid şi, aparent, cald. Satele prin care am trecut au fost exact aşa cum le ştiam din filme. Construite din piatră, în culori stinse, cu grădini întinse şi verzi. E frumos sudul Franţei şi de abia aştept să îl vizităm din nou. Din păcate, nu am reuşit să ajungem la Aix-en-Provence. Dar data viitoare…

Despre mitingul de la Salon de Provence şi despre cum francezii nu au fost în stare să organizeze un miting ca la carte vă vom povesti într-un post aviator. Stay tuned!

Sharing is caring!

Tags: , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *