Paris. Ziua 1

Publicat în Franta de în May 21, 2013 0 comentarii

Plecarea în Franţa era de mult timp pe lista de lucruri de făcut în primăvara asta, întrucât existau două mitinguri aviatice în calendar la care ţineam mult să ajungem. Astfel, pe 16 mai am plecat spre Cluj, de unde am decolat spre Paris, pe 17 mai, la 6 dimineaţa.

Zborul, cu WizzAir, de pe Cluj, s-a petrecut din motive financiare (am redus costurile de transport cu 500 lei decolând de pe Cluj, şi nu de pe Bucureşti), dar probabil nu se va repeta, din cauza că serviciile de check-in sunt foarte proaste. Anyway, una peste alta, am aterizat la Beauvais dimineaţa devreme, pe o vreme groaznică. Iar până la Paris, am mers vreo 3 ore, fiind prinşi într-un minunat ambuteiaj.

Dar, la Paris, lucrurile au inceput să intre pe făgaşul cel bun, pentru că a ieşit soarele şi ne-am putut plimba în voie. Doar în prima zi, pentru că până seara, ploaia s-a instalat în capitala Franţei şi ne-a sâcâit continuu. Vineri, am pornit de la Place de la Madleine spre Galeriile Lafayette, în căutarea unui loc de unde se poate vedea Parisul de sus. Am urcat pe terasa magazinului Printemps de pe Bulevardul Haussman, de unde am făcut panorama de mai jos. Apoi, am dat o tură prin Galeriile Lafayette, nu din dorinţa de a face cumpărături, ci pentru a admira arhitectura clădirii. Cupola din mijlocul magazinului merită văzută, mai ales că, peste tot în jurul tău, se amestecă sute de arome de parfum.

panorama_printemps_web

 

După-amiază, soarele timid se ascundea după nori, lăsând vântul rece să ne intre pe sub haine. Am făcut o scurtă plimbare până la Tuileries, şi-am lenevit pe scaunele aşezate în jurul fântânilor arteziene din grădină, alături de sutele de turişti veniţi să vadă minunatul Paris.

Am mai vizitat Parisul, acum vreo doi ani, când farmecul său nu m-a cuprins prea tare. Cred că publicitatea excesivă şi lucrurile pe care alţii mi le-au povestit m-au determinat să îmi creez în minte un Paris prea comercial, prea superficial, prea… oricum altfel decât este el, de fapt. Parisul e oraşul unde nu ai timp să te plictiseşti, indiferent dacă vremea e bună sau proastă. Dacă vreţi să vedeţi Parisul, planificaţi o vacanţă în care să nu fie nevoie să alergaţi. Nouă ne plac vacanţele în care nu ne aleargă nimeni printre obiectivele turistice. Probabil acesta e motivul pentru care nu vom pleca niciodată în excursii cu alte zeci de oameni şi nu vom avea nişte programe fixe de vizitat diverse atracţii turistice.

Parisul se simte. Plimbaţi-va cu metroul, să vedeţi melanjul de oameni care creează acest oraş cosmopolit. Căutaţi să vă cazaţi în casele parizienilor, nu la hoteluri lipsite de emoţie. Confortul nu înseamnă neaparat un pat king size şi un mic dejun servit în cameră. Ieşiţi pe străzi, vizitaţi pasaje mai puţin cunoscute, mâncaţi la braserii şi staţi întinşi pe esplanada de la Centrul Pompidou sau La Defense. Aşa se simte Parisul, cu oamenii săi minunaţi şi ciudaţi, cu francezii care pufnesc din 5 în 5 minute, fie de indignare, fie de nepăsare.

Noi locuim în Asniere sur Seine, la verişoara lui Alex, care ne găzduieşte până joi, când vom pleca în sud, la Grenoble. Din centrul Parisului şi până în Asniere sur Seine luăm un tren suburban, care face fix 8 minute. Şi când te gândeşti că din 13 Septembrie şi până la Piaţa Unirii faci 30 de minute cu autobuzul 385, iar distanţa nici măcar nu e comparabilă cu cea dintre Paris şi Asniere sur Seine, îţi dai seama ce reţea de transport are Parisul. Biletul de metrou/RER/tram costă 1.7 eur (10 bilete costă 12,7 eur) şi poate fi cumpărat de la orice automat aflat în apropierea staţiilor sau gărilor.

Prima zi de vacanţă cu parfum franţuzesc s-a terminat cu o plimbare prin micul cartier în care locuim. Sâmbăta, ne-am trezit devreme şi am plecat spre La Ferte Alais, la un frumos miting aerian. Dar, despre acest subiect povestim într-unul din posturile viitoare 🙂

*Echipamentele foto folosite pe parcursul călătoriei noastre au fost puse la dispoziţie de F64.

Sharing is caring!

Tags: , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *